Noutatile programului Rabla 2014

Începând cu data de 5 martie 2014, Ministerul Mediului împreună cu Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) supune dezbaterii publice proiectul de ordin al ministrului Mediului pentru aprobarea programului Rabla 2014. Pentru anul acesta, proiectul prevede o serie de schimbări importante şi oferă detalii utile pentru care vor să beneficieze de tichetul valoric oferit de stat.

Ce aduce nou programul Rabla 2014?
Principala noutate prevazută de proiect este renunţarea la tichetele fizice, care erau distribuite societăţilor colectoare şi introducerea tichetelor virtuale, în sistemul informatic al AFM. Persoanele fizice se vor înscrie în program direct la dealerii auto şi vor merge ulterior să-şi caseze maşina la un colector autorizat. După ce primesc dovada casării maşinii, ei se vor prezenta la dealer, iar acesta va aplica reducerea corespunzatoare pentru maşina dorită. Ca şi până acum, nu este obligatoriu ca cel care casează maşina să fie aceeaşi persoană cu cea care cumpără un automobil prin programul Rabla. De asemenea, persoanele fizice și juridice, precum şi instituţiile publice care dețin autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu 8 ani de la anul fabricației se pot înscrie în program, până acum limita de vechime fiind de 10 ani. Deşi este considerată o formă de relaxare a condiţiilor este greu de crezut că această schimbare va interesa pe cineva, o maşina veche de 8 ani valorând în cele mai multe cazuri mai mult decât prima acordată prin programul Rabla.

Eco-bonus pentru automobilele ecologice
Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, proiectul prevede posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru:
– achiziţionarea unui autovehicul nou, care respectă normele de poluare Euro 6;
– achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km;
– achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

Tichetele alocate pentru persoanele fizice vor fi distribuite pe fiecare județ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflat în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. La nivelul fiecărui județ, vor fi repartizate în mod egal între punctele de lucru aparţinând producătorilor validați şi situate în respectiva unitate teritorială. Administrația Fondului pentru Mediu va aloca un număr de 20.000 de tichete, bugetul total pentru întregul proiect fiind de 140 milioane lei.

Totuşi, în condiţiile în care piaţa auto este în declin, programul Rabla 2013 nu a avut succesul scontat, nu mai puţin de 42% din tichetele propuse pentru program rămânând nefolosite.

Sursa: Autovit.ro

Leave a Reply


Partenerii noştri

Pagini partenere