TopGear a condus Ford Focus EV

TopGear UK a condus luna aceasta noul Focus Electric. Impresiile lor legate de primul Ford de producţie complet electric le puteţi găsi în limba engleză aici sau, traduse în limba română, citind în continuare articolul.

Am condus Ford Focus EV – Nota: 5/10

de TopGear UK
£25,000 – Condus Iulie 2012

Hatchback-ul electric Nissan, Leaf, a fost proiectat de la zero. Ford Focus Electric este, evident, un Focus adaptat. Acest lucru oferă avantaje cruciale lui Leaf la capitolele aerodinamică şi greutate, precum şi o baterie mai mare. Cu toate acestea, Focus-ul reuşeşte să parcurgă mai mulţi kilometri la o încărcare şi consumă un pic mai puţină din baterie făcând acest lucru. Astfel, Ford are o baterie eficientă şi electronice de ultimă generaţie pentru a converti curentul în mişcare.

Focus-ul se poate reîncărca în doar trei ore şi jumătate de la o priză de 240 volţi (jumătate din timpul necesar Leaf-ului, la aceeaşi tensiune), dar, din păcate, pentru a face acest lucru vei necesita 32 amperi, care este mult mai mult decât ce pot livra cele mai multe puncte de încărcare – sau prize casnice – din Marea Britanie.

Şi autonomia reală a Focus-ului, chiar dacă un pic mai mare decat cea a Leaf-ului, este în continuare de numai 120 km. La fel ca şi cu toate celelate Vehicule Electrice, autonomia se prăbuşeşte în vreme rece. Nu pentru că bateria ar ceda, ci pentru că este nevoie de aproximativ un sfert din energie pentru a încălzi cabina. De aceea, maşina are un cronometru : pentru a se porni încălzirea la timpul setat, maşina fiind încă conectată la cordonul ombilical, înainte de a o decupla şi a pleca.

Astfel, tot va trebui să utilizaţi Focus-ul, la fel ca orice alt EV, ca o maşină de navetişti destul de scumpă. Este bun la transportul persoanelor, dar bateria mănâncă din portbagaj, încă un avantaj pentru Leaf. Pentru călătoriile lungi, folosiţi cealaltă maşina a gospodăriei – cea care chiar are un motor.

Dar, cît timp se mişcă, Focus-ul Electric este plăcut. Acceleraţia în oraş şi vitezele din suburbii sunt netede şi destui de vii cât să creeze dependenţă. Care este o problemă, pentru că dacă devii dependent de accelerare, autonomia va scădea drastic. Acelaşi lucru cu mersul rapid pe autostradă. Dacă mergi pe banda rapidă, te vei trezi, în curând, pe banda de urgenţă.

Oricum, este o maşină plăcută chiar şi atunci când nu o calci. Totul e straniu de tăcut, cu niciun scâncet sau măcinare, şi puţin din zgomotul de rulare pe care te-ai aştepta să-l auzi mai tare decât motorul non-existent. Greutatea bateriei ajută la o cursă mai lină, de asemenea.

Pentru a-ţi distrage atenţia de la faptul că nu te dai ca la curse, există o mulţime de informaţii pe bord care să te ajute în jocul de stoarcere a cât mai puţin din baterie. Ei bine, dacă vrei să ajungi undeva, nu este deloc un joc.

Numere
Motor electric, 107kW (141 CP), 255Nm, autonomie ~200km, 0g/km emisii CO2, 0-100 aprox 10sec, 135 km/h, 1,645 kg

Sursa : TopGear UK – Ford Focus EV driven

Comments:0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *